Vorbele etapei: Ivan cel Fraier

Vorbele etapei: Ivan cel Fraier
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Caramavrov

Pe Ionel Ivan nu-l pot acuza de corupție. Pot spune însă că e cel mai fraier arbitru din „lotul Lupescu”, altfel nu se explică greșelile mari de tot de la Steaua – Urziceni.

Cred că Ivan e mai fraier decât Tudor, care n-a văzut două penalty-uri, culmea, tot în Ghencea, și culmea-culmilor, tot favorizând Steaua. Nu știu ce ar mai fi trebuit să facă Golanski pentru a fi văzut de Ivan. Poate să prindă balonul cu ambele mâini, să sprinteze spre buturile adverse și să-l culce dincolo de linia porții.

Și atunci Ivan cel Groaznic ar fi acordat gol pentru Steaua.
Cât despre Dică, acesta ar fi putut să joace tot meciul în cârca lui Stelea. Să se agațe acolo, de gâtul portarului de la Urziceni, în speranța că Pepe sau Dayro vor reuși să bage mingea în poartă la rarele ocazii pe care le-a avut Steaua.

Dincolo de glumă, eu unul sunt de părere că Ivan nu a văzut infracțiunile respective și nici nu a fost ajutat de asistenții săi. Din păcate, neobservând astfel de faze, arbitrul din Brăila se descalifică, se autoexclude din arbitraj.

Arbitrajul românesc, la punctul critic

Nu scot din ecuație vina lui Lupescu, care a delegat un central fără experiență la cel mai important meci al etapei.

Și dacă mai vorbim de presiunea imensă care se pune pe arbitri, înainte și după meciuri, avem imaginea completă și actuală a arbitrajului românesc, ajuns într-un punct critic.

CE A AJUNS DINAMO?

„O jucărie în mâna lui Nicolae Badea!”, spune Nețoiu. Eu spun: un instrument în mâna unor acționari care urmăresc doar profitul personal, care n-au o strategie pe termen lung, care fac transferuri după interese și prietenii, fără a avea un departament solid de scouting, care numesc și schimbă antrenorii după criterii halucinante. Nețoiu? Un securist cu metode securiste, care vrea să pună mâna pe putere discreditându-i pe toți cei care îi stau în cale.

BRAMBUREALA FEDERALĂ‚

Cazul Szekely-Paraschiv aduce din nou în actualitate deciziile bulversante, comice uneori, ale comisiilor federale, așa-zis independente. Pedepsiți de Comisia de Disciplină, iertați de Comisia de Apel, intervenții ale lui Mircea Sandu, isterii ale lui Porumboiu, toate din cauza unor regulamente prea larg interpretabile. Până la urmă, cei doi au jucat cu Vasluiul, dar Oțelul n-a putut să învingă.


STELIȘTII NU UITĂ‚


Dan Petrescu a fost înjurat în Ghencea, iar Lăcătuș a găsit explicația: fanii Stelei nu pot ierta faptul că „Bursucul” a pupat steagul Rapidului când antrena în Grant. Cred că este explicația corectă. Dan Petrescu a greșit atunci, în Giulești. A vrut să-și apropie suporterii rapidiști, pierzându-i probabil pentru totdeauna pe cei steliști. Aici nu e vorba de respectul pentru valori, care n-ar exista în România, așa cum spune Petrescu, ci de o rivalitate normală, în care trebuie să-ți analizezi foarte bine gesturile când te afli de o parte sau de alta a baricadei.

Marius Geantă

Poveste despre sărmanii fluierași retardați și afacerile lor înfloritoare.

Ar trebui să fie niște accesorii. Dar cerceii fotbalului românesc nu se mulțumesc să stea cu fluierul doar în urechile Ligii I.

Vor să coboare și pe buze, și pe sfârcuri, și în buric și oriunde dorește imaginația înfierbântată a șefilor de cluburi. Din prestatori de servicii pe gazon, cei mai mulți arbitri au devenit, cu fiecare an, adevărate prestatoare profesioniste. Niște panarame de lux, care practică un tarif negociabil în sus pentru fiecare 90 de minute de figurație și plăcere oferite celor de la loji.
N-avem informații despre cuantumul acestuia, pentru că în acel caz acest comentariu ar deveni sesizare penală. În lipsă, considerați-l pamflet.

Este mult prea facil să spunem că lipsa de cultură, educația precară și intelectul limitat al arbitrilor sunt responsabile pentru prestațiile jenante din fiecare rundă. Aceștia știu prea bine ce trebuie să facă. Și, evident, fac ce trebuie. Având discernământul intact!

Și, apoi, chiar crede cineva că acești băieți bogați chiar peste media din Liga I au reușit în afaceri fiind orbiți în momentele-cheie ale tranzacțiilor, așa cum au demonstrat Tudor și Ivan în Ghencea? Pentru că, de la Crăciunescu și Porumboiu încoace, orice arbitru care a trecut, fie și pentru câteva meciuri, prin prima divizie a reu­șit în business. La ce folos să urmezi ASE-ul, să te gândești la un MBA în finanțe sau măcar la un masterat în managementul resurselor umane când poți lua de mic fluierul între dinți și doza zilnică de tupeu pentru a-ți face loc spre TOP 300? Cei mai bogați, dar și cei mai mizerabili români.

Cine, eu?

Pe cuvânt, poate că ar fi cazul ca cineva să i-o spună lui Rednic (foto): „Pleacă, bă, băiatule, din Giulești! Ce dracu’, chiar nu înțelegi mesajul din fiecare etapă?”. Sigur, nici portarul Coman nu înțelege de ce se tot vorbește despre demisia antrenorului. Îi spunem noi: pentru că niciun om din club nu e în stare să-l dea afară pe Rednic, ca pe Bergodi. Coman joacă rolul de om care nu pricepe mare lucru. Portarul l-a scos pe „Puriu” odată cu penalty-ul apărat Craiovei. Dar joi, împotriva Stelei, ce vor înțelege fotbaliștii antrenați, teoretic, de Rednic?

Lider de Paște. Al cui?

Ați auzit? Și-a revenit oracolul. Cum care? Mitică de la Ligă. A băgat un „poate” la începutul frazei care continuă cu „Steaua va fi pe locul 1 până la Paște”. Aiurea. A spus-o clar: Steaua ia campionatul. O diferență de nuanță față de patronul din Ghencea: termenul. Becali zice că duminică, Dragomir (foto) ar cam vrea să treacă peste Săptămâna Patimilor. Oricum ar fi, un om are motive să spere. Marian Iancu, care anterior declarase că jocurile pentru locul 2 sunt făcute. Cu noua așezare a câmpurilor de forță centrate pe Ghencea, de ce n-ar putea Timișoara ceea ce CFR pierde cu talent în fiecare retur din ultimele două sezoane?

Circuitul punctelor în natură

Steaua bate, desigur la mare luptă, la Târgu Jiu. Peste o etapă, Pandurii trece destul de lejer de Gloria Buzău. Toată lumea e mulțumită. Nu e loc de insinuări, ci trebuie să constatăm căderea unui mit. Al antrenorului pluripotent Becali (foto), care a cam greșit echipa buzoiană în această rundă. Dar, mai important, i-a ieșit rezultatul. Fratele mai mare din Ghencea trebuie ajutat.

Florin CARAMAVROV / Redactor
Marius GEANTA / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
Lovitură pentru Rotaru şi Mititelu! Ce se întâmplă din 2025 cu stadionul. FCU simte că e dată afară:
Lovitură pentru Rotaru şi Mititelu! Ce se întâmplă din 2025 cu stadionul. FCU simte că e dată afară: "Este destul…
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau…
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×